Politica de confidențialitate
Ultima actualizare: 27.10.2026
Această politică explică ce date personale prelucrăm despre utilizatorii platformei AgentieOnline (titularii de cont, utilizatorii invitați în cont și vizitatorii site-ului www.agentieonline.ro), de ce le prelucrăm și ce drepturi ai. Datele clienților magazinelor create pe platformă sunt prelucrate în numele fiecărui magazin, conform Acordului de prelucrare a datelor.
1. Operatorul datelor
SC WHS INT SRL, CUI RO25894127, nr. Registrul Comerțului J2009000597275, sediul în Str. Bistritei, nr. 53, Piatra-Neamt. Pentru orice întrebare despre datele tale ne scrii la contact@agentieonline.ro.
2. Ce date prelucrăm
- Date de cont: nume, email, telefon, parolă (stocată criptat, ireversibil), setările de autentificare în doi pași, rolul în cont.
- Date de facturare: denumirea firmei sau numele, CUI, nr. Registrul Comerțului, adresa, planul ales, istoricul plăților și facturile.
- Date de plată: plata se face prin Stripe; noi primim doar confirmarea plății, tipul cardului și ultimele 4 cifre. Datele complete ale cardului nu ajung la noi.
- Date tehnice și de securitate: adresa IP, browserul, dispozitivul, data și ora autentificărilor, jurnalul acțiunilor importante din cont (de exemplu, ștergeri, schimbări de setări).
- Aplicația mobilă: identificatorul dispozitivului pentru notificări push.
- Comunicări: mesajele trimise prin formularul de contact, email, WhatsApp și întrebările adresate asistentului AI din panou.
3. De ce le prelucrăm și pe ce temei
- Crearea și administrarea contului, furnizarea platformei și a asistenței: executarea contractului (art. 6 alin. 1 lit. b GDPR).
- Încasarea abonamentelor și a serviciilor, emiterea și păstrarea facturilor: executarea contractului și obligații legale fiscale și contabile (art. 6 alin. 1 lit. b și c).
- Securitatea conturilor, prevenirea fraudelor și a abuzurilor, jurnalele tehnice: interes legitim (art. 6 alin. 1 lit. f).
- Emailuri despre cont și abonament (expirarea probei, reînnoiri, plăți eșuate, anunțuri importante despre platformă): executarea contractului.
- Răspunsurile asistentului AI din panou: executarea contractului (asistență).
Nu folosim datele tale pentru decizii automate cu efecte juridice și nu le vindem.
4. Cui transmitem datele
Folosim furnizori atent aleși, care prelucrează datele doar la instrucțiunile noastre:
- furnizorul de hosting al platformei (servere în România / Uniunea Europeană);
- Stripe – procesarea plăților cu cardul;
- Oblio – emiterea facturilor;
- furnizorul serviciului de email – trimiterea emailurilor;
- OneSignal – notificările push din aplicația mobilă;
- OpenAI – generarea răspunsurilor asistentului AI din panou (se trimit întrebarea și informații despre configurarea magazinului, nu datele clienților tăi);
- autorități publice, doar când legea ne obligă.
Unii furnizori (de exemplu Stripe, OneSignal, OpenAI) pot prelucra date în afara Spațiului Economic European; în aceste cazuri transferul se face pe baza deciziilor de adecvare ale Comisiei Europene sau a clauzelor contractuale standard.
5. Cât timp păstrăm datele
- Datele de cont: cât timp contul există; după expirare, magazinul și datele se șterg la 3 luni de la sfârșitul probei sau la 6 luni de la sfârșitul unui abonament plătit, ori la 48 de ore de la cererea de ștergere a contului.
- Facturile și documentele contabile: pe durata impusă de legislația fiscală și contabilă.
- Jurnalele tehnice și de securitate: o perioadă limitată, necesară securității (de regulă, până la 12 luni).
6. Cookie-uri
Site-ul și panoul folosesc doar cookie-uri strict necesare (sesiunea de autentificare și protecția formularelor). Nu folosim cookie-uri de marketing pe site-ul platformei. Statisticile de trafic ale magazinelor se calculează pe server, fără cookie-uri.
7. Drepturile tale
Conform GDPR, ai dreptul de acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate și opoziție, precum și dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automată. Pentru exercitarea lor ne scrii la contact@agentieonline.ro; răspundem în cel mult o lună. Ai și dreptul să depui plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
8. Securitate
Folosim conexiuni criptate (HTTPS), parole stocate ireversibil, autentificare în doi pași, criptarea cheilor de integrare, copii de siguranță și acces restricționat la date.
9. Modificări
Putem actualiza această politică; versiunea curentă este mereu publicată pe această pagină, iar modificările importante le anunțăm pe email sau în panou.